Întâlnire între reprezentanţii elevilor şi ministrul educaţiei

intalnirea MECTS 12 sept 2012

12 septembrie 2012

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Întâlnire între reprezentanţii elevilor şi ministrul educaţiei

 

            Consiliul Naţional al Elevilor(CNE) a participat în data de 12 septembrie 2012 la întâlnirea de lucru cu Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prof.univ. dr. Ecaterina Andronescu. Întâlnirea a avut loc la sediul Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului din Bucureşti, iar principalele teme de discuţie abordate au fost: structura examenului național de bacalaureat 2013, dobândirea dreptului de vot pentru reprezentantul elevilor în Consiliul de Administraţie al unităţilor de învăţământ, programul „Să ştii mai multe, să fii mai bun!” dar şi alegerile care urmează să se deruleze în această toamnă în cadrul Consiliului Naţional al Elevilor.

În cadrul discuţiilor, reprezentanţii elevilor au retransmis poziţia Consiliului Naţional al Elevilor privitoare la structura examenului de bacalaureat, manifestându-și susţinerea pentru introducerea sistemului de evaluare națională diferențiată, inclusiv la limba și literatura română. În acest sens, doamna Ministru a garantat că diferențierea va fi de-a dreptul vizibilă în elaborarea subiectelor, avându-se în vedere diferența numărului de ore din trunchiul comun la materiile de examen. Totodată aceștia au discutat despre introducerea examenului de bacalaureat de tip profesional, considerat de către reprezentanții elevilor ca fiind o măsură temporară de mascare a trendului descendent de promovabilitate a examenului maturității.

          De asemenea, Consiliul Naţional al Elevilor şi-a exprimat poziţia referitoare la necesitatea obținerii dreptului de vot pentru reprezentantul elevilor în Consiliul de Administraţie al unităţilor de învăţământ, reprezentanţii acestuia solicitând sprijin din partea ministerului pentru dobândirea acestui drept. În urma discuţiilor, doamna Ministru și-a manifestat deschiderea pentru susținerea drepturilor depline ale elevilor în forul decizional din unitatea de învățământ, aducându-se în discuție modificarea Legii Educației Naționale 1/2011.

Consiliul Naţional al Elevilor va fi şi anul acesta partener al Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului în organizarea şi desfăşurarea programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun”, denumit anterior „Şcoala Altfel”, reprezentanții elevilor angajându-se să întocmească o strategie națională de implicare a Consiliului Elevilor.

Nu în ultimul rând, discuţiile dintre reprezentanţii elevilor şi ministrul educației, au fost legate de importanța desfășurării procesului electoral în unitățile de învățământ pentru desemnarea reprezentanților elevilor într-un mod cât mai democratic. CNE a obținut așadar de la Minister asigurarea că demersul democratic va fi sprijinit, cu implicarea Inspectoratelor Școlare Județene, dar și a unităților de învățământ.

Consiliul Naţional al Elevilor îşi manifestă public deschiderea spre colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în scopul reprezentării intereselor elevilor din România.

 

Departamentul de Relații Externe

Biroul de presă

Contact:

Georgiana Epure – Secretar al Departamentului de Relații Externe

Telefon: 0741 517 672

e-mail: georgiana.epure@consiliulelevilor.org

 

 

Despre Consiliul Naţional al Elevilor

Consiliul Naţional al Elevilor din România a fost înfiinţat în baza OMECT nr. 2782/2007. În prezent, Consiliul Elevilor funcţionează în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat prin ordin de ministru nr.4247 din 26.06.2010.

Consiliile Elevilor sunt singurele structuri care apără interesele elevilor la nivel local şi naţional, promotori ai dezvoltării climatului şcolar, dar şi un cadru de dezvoltare, de educaţie civică autentică şi de formare a unor cetăţeni responsabili.

Consiliul Naţional al Elevilor este structura care reprezintă în prezent peste 3.200.000 de elevi din România, fiind un factor important al democratizării şcolii și încurajării relaţiei de parteneriat profesor-elev. Prin intermediul acestui cadru de organizare, elevii îşi pot alege reprezentanţii pe baza principiului legitimităţii, pot formula puncte de vedere specifice lor şi pot elabora propuneri pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şcolare.

 

           

Acest post are 0 comentarii

Răspunde