Sibiu pentru comunitate – încă un succes pentru CJE Sibiu

Succes

 

Consiliul Județean al Elevilor Sibiu a organizat duminică, 15 iulie, în centrul istoric al orașului Sibiu cea de a II-a ediție a evenimentului „Sibiu pentru comunitate” care și anul acesta s-a bucurat de intensa participare a cetățenilor, turiștilor și de implicarea activă a celor peste 50 de voluntari.

Acțiunea a început  cu un concurs de orientare turistică (Treasurehunt), la care au participat 8 echipe formate din câte două persoane. Participanții au urmat indicile și au îndeplinit toate probele de la fiecare check-point, pe traseul Piața Mare – Parcul ”Sub Arini”. Fie că au trebuit să se răcorească în apele fântânelor arteziene sau să mimeze, joace fotbal sau dezlege ”cuvinte încrucișate”, toate echipele au ajuns la finish line. Primele trei cele mai rapide echipe au fost premiate cu abonamente gratuite la Bowling, memory stick-uri sau boxe.

Activitatea a continuat cu atelierele de pictură pe față, dans, jocuri energizante, info-point și „Mesajul tău pentru Sibiu”, la care au participat peste 200 de tineri.

Activitate nu a luat sfârșit înainte de sesiunea de follow-up a proiectului, desfășurată la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu. În cadrul acesteia, voluntarii proiectului au împărtășit impresii și au oferit sugestii organizatorilor pentru ediția de anul viitor.

Pentru buna desfășurare a activității „Sibiu pentru comunitate” s-au alăturat și Sory, Switch Bowl, Deco Hobby Art, Amber Cafe și Casa Luxemburg.

„Sibiu pentru comunitate” face parte din proiectul național Consiliul Național al Elevilor – Factor al democratismului educațional, concurs în care anul trecut CJE Sibiu a obținut premiul pentru cea mai originală activitate.

 

Impresii ale voluntarilor:

„Aceasta a fost cea mai frumoasă zi din toata vacanța de vară!”

„Părerea mea despre evenimentul  ”Sibiu pentru comunitate ” este una foarte bună datorita tuturor celor care au fost implicați și au făcut totul foarte plăcut și amuzant . Ceea ce ne-a stricat puțin planurile a fost ploaia dar asta nu ne-a oprit! Copii venind insoțiți de părinți la atelierul de pictură pe față sau turiști cu care am format diferite cuvinte în cadrul atelierului de litere; a fost un total succes . Și bine înțeles sper să mai avem parte de astfel de evenimente în Sibiu, fiind foarte apreciate de către turiști și de locuitorii Sibiului .”

Acest post are 1 comentariu

  1. Paula says:

    Eeeeei,*treaba ca la sasi*! Super poveste! plecaciune si imbratisare maaare

Răspunde